Zilele trecute tocmai apăruse un nou episod din serialul pe care îl vizionez în ultimul timp și printre rânduri am citit “ajută-mă să mă ridic”.

M-am lăsat inspirată și am început să scriu în urma articolului precedent, unde îți povesteam despre studii și reușite, l-ai citit, nu?
…o continuare a ceea ce ne inspiră, influențează și schimbă viețile tuturor, oamenii din jurul nostru.

Tu și eu suntem diferiți, vedem viața cu alți ochi și acționăm în moduri înțelese doar de noi, dar atragem oameni care să ne semene?

În fiecare etapă a vieții noastre, întâlnim persoane de care ne desprindem treptat sau rămânem aproape pentru o zi sau o viață.

Prietenia o poți întâlni la orice vârstă, fie că ți-a marcat copilăria, fie că ai descoperit-o pe băncile școlii sau într-un moment al vieții care te-a luat prin surprindere. Eu, mă bucur să fac parte din a doua categorie.

Pe de-o parte, etapa copilăriei a înfiripat cele mai solide relații cu oamenii, dar pe de altă parte le-a îndepărtat. Viziunile, obiectivele și mutarea în alte țări sau orașe, nu ne-au permis în continuare să ne vedem la fel de des, să discutăm la fel de mult și să împărtășim experiențe, la fel cum o făceam anterior.

Gândește-te câteva minute la prietenii tăi de pe atunci, la care credeai că nu o să renunți niciodată, și mie mi-au venit câteva nume în minte..

Dacă te-ai gândit, ia telefonul în mâna, dacă deja nu îl ai, pentru că petrecem atât de mult timp pe un dispozitiv cu care putem face atâtea lucruri, în afara obiceiurilor zilnice.

Ia-ți un minut, trimite-i prietenului tău de pe atunci, acest articol și întreabă-l dacă și lui i-a zburat gândul la tine.

Fiecare articol pe care îl scriu, vorbește despre ceva, cineva și despre oamenii care “m-au ținut de mâna” la un moment dat.

Am scris cu atât drag despre familia mea, prietenii cu care îmi petrec timpul și călătoresc, relația mea, experiențele de studiu și multe ce vor urma, cu aceeași sinceritate.

Acum citești rânduri despre cum am simțit eu, ca un om să aibă cu adevărat o amprenta asupra mea.

Și.. dacă ai uitat titlul articolului, ți-l reamintesc eu încă o dată, pentru că da, “m-a ajutat să mă ridic” când totul se prăbușea în jurul meu.

Prietenia nu este despre a reuși să-l depășesc pe cel de lângă mine, a intenționa să-i iau locul într-o bună zi sau a dori să am parte de ceea ce el are într-un moment sau altul.

Pentru mine, a fost întotdeauna despre încurajare, sinceritate, devotament și a rămâne, atunci când nimeni din jur nu o face.

Te-am obișnuit să citești dinainte tot ceea ce scriu pentru că atât de tare mă ambiționezi să fac lucrurile, încât acesta este unul dintre motivele pentru care mi-am dorit să te păstrez lângă mine mereu.

Dar, acum o să te regăsești printre rânduri și sper că zâmbești, trimite-mi o poză să te văd, îți trimit și eu, promit. Da.. și ziceam că sper să zâmbești frumos, așa cum o fac și eu de fiecare dată când te aud.

Cred că sunt norocoasă! Fac parte din acei oameni, pe lângă care nu trece o zi fără să zâmbească. Oricât de greu ar fi, zâmbesc ce simt și simt ce zâmbesc. Și cu lacrimi în ochi am zâmbit, și tu?

Nu ne dăm seama cât de repede trece timpul și ne ia bucuria.

Dacă vorbești zile întregi cu oameni, care nu reușesc să-ți redea zâmbetul pe buze și să te echilibreze, lasă-i în spate.

Sunt sigură că ai lângă tine o persoană cu care, poate că trec zile întregi și nu povestiți, dar la câteva zile auzi o voce în telefon care îți spune “cred că nu găsești pe cineva potrivit pentru tine pentru că nu ieși din raza locuinței tale, cred că trebuie să depășești perimetrul” sau “știi ce e nasol azi.. că merg pe întuneric pe bicicletă până la lucru, nu că plângi din dragoste”, și râdeți în hohote minute în sir, nu-i mai căuta pe aceia cu care discuți zile întregi, mergi pe bicicletă râzând.

Noi am mers.. HAHA

Te-ai întrebat vreodată de ce oamenii din jurul tău pun atât de multe întrebări atunci când te confrunți cu o situație delicată și nu rămân lângă tine fără să cunoască contextul, poate tu.. ai nevoie doar de o îmbrățișare și un impuls de a merge mai departe.

Hai să mai și rămânem, nu doar să cerem explicații. Hai să mai oferim afecțiune, fără să o cerem în schimb. Hai să ne mai gândim și la cei din jurul nostru, nu doar la noi înșine.

Și eu, și tu, și noi, avem nevoie de iubire și empatie, dar mai mult decât atât, avem nevoie de sinceritate.

Dacă nu îți dorești oamenii pe care îi ai lângă ține și nu te simți confortabil, ar trebui să pleci, să îți exprimi părerea și să fii fericit cu ceea ce îți dorești.

Alegerea, da.. Mai, alegerea e grea, de cele mai multe ori, dar tot alegerea te va aduce în punctul în care vei simți fericirea.

Știu, îți place să fii înconjurat de mulți oameni, să mergeți la petreceri, să râdeți, să petreceți timp împreună, dar acei “mulți” oameni, rămân, atunci când nimeni nu rămâne?

Și mie mi-a plăcut la un moment dat, însă am zâmbit cu lacrimi în ochi atunci când puțini au rămas.

La fel este și în viața de familie, iubire sau de prietenie, în cazul de față.

Hai să nu păstrăm oameni lângă noi, care nu ne fac fericiți și să nu ne folosim de aceștia doar ca să depășim etape, să înlocuim prietenul, partenerul sau familia cu oameni temporari.

Dacă învățăm să lăsăm să plece ori să păstrăm oamenii care simt sau nu, fericire lângă noi, vom întâlni aprecierea, sinceritatea și iubirea.

Acum, să înțelegem și modul în care lăsăm oamenii să plece.

Prietenul acela cu care obișnuiai să te distrezi, are și el nevoie de motive pentru care nu dorești să mai petreceți timp împreună.

Comunicarea este cel mai bun prieten în orice relație. Comunica-i motivele care îți susțin decizia și sunt sigură că va înțelege și își va găsi și el un alt prieten, cu care poate fi fericit.

Hai să fim sinceri unii cu alții și înțelegători, pentru că așa cum ți-am spus la început, eu și tu suntem diferiți, ne putem completa, dar în același timp, la un moment dat putem avea percepții diferite.

Chiar tu, care poate uiți să-ți asculți prietenul pentru că depășești o perioada mai dificilă sau uiți să-l întrebi cum se simte sau cu ce s-a confruntat în ultimul timp.

Îți spun asta, pentru că eu am uitat, dar eu nu am fost uitată. De motivele acestea trebuie să te agăți, dacă oamenii merită sau nu, să rămână alături de tine.

Iubesc oamenii care nu îmi aprobă toate acțiunile, doar că “așa trebuie” sau că “așa suntem unii lângă alții”, am învățat să accept opiniile și îndrumările celor din jur și să le transpun așa cum consider în viața mea.

Tocmai pentru că suntem diferiți, avem de învățat unii de la alții și de împrumutat idei, opinii și păreri.

În același timp, nu îmi plac oamenii care nu au puterea de a ierta și curajul de a cere iertare. Consider că, oricât de mult greșești, orice alegere decizi să iei, o faci conștient.

Însă, dacă simți că a rămas ceva nespus față de oamenii din jurul tău, spune-le, niciodată nu-i târziu! Și mai mult decât atât, ce pierzi? Dacă i-ai ținut de mâna, au contat, contează și vor conta.

Tu când ți-ai cerut ultima dată iertare de la prietenul, partenerul sau un membru al familiei tale pentru ceva ce ai greșit?

Câteva cuvinte sincere, ar putea acoperi întrebări fără răspuns și chiar, șansa de a merge mai departe pentru cei din jur.

Mă tot gândesc de un timp, că pentru a deveni un om puternic, trebuie să încerc să fac față tuturor acțiunilor care m-ar putea dezechilibra într-un fel sau altul, să renunț la ceea ce îmi blochează evoluția și starea de spirit și să aleg lucrurile și oamenii care mă fac fericită. Până la urmă, viața este construită din alegerile noastre.

Și eu, ca și tine, lucrez în fiecare zi pentru a înțelege anumite aspecte ale vieții, iar dacă credeai că ești singurul care își pune întrebări sau se gândește “de ce am ales asta pentru că nu îmi face bine”, “de ce nu pot să renunț pentru că nu îmi face bine”, “de ce continui pentru că nu îmi face bine”, să știi că într-o zi, neașteptată, de cele mai multe ori, o să ai convingerea de a alege BINE.

Odată, prietena mea mi-a spus: “lumea nu e doar atât, e mai multă”, atunci nu am luat-o în serios, aveam nevoie de mai mult de atât, dar acum îi mulțumesc.

postcard from Amsterdam 🫶

Leave a Reply