Întregul din care fac parte

Salut! Ce mai faci? Ce aer mai respiri, ce sentimente mai inspiri și cum îți mai petreci viața, prietene?

Te-a pișcat ceva? Eu am fost. Fără nicio intenție cu direcție spre tine.

Răspândim energie, fără legături emoționale. Ieșim din relații, purtăm discuții aprinse cu membrii familiei sau cu prietenii, iar mai departe ne vedem de viața noastră, ne urcăm în autobuz și ne îndreptăm spre locul de muncă, iar lângă noi se așază ghici cine? toată energia pe care o vom canaliza involuntar spre persoanele cu care ne petrecem jumătate din viață.

Mai mult decât atât, le-o dăm la pachet pentru a duce o bucățică și acasă, iar de acolo, cine știe câți musafiri mai au fiecare dintre ei și cât de politicoși sunt ca să le poată oferi și lor bucățele din ceea ce le oferim noi.

Îndreptându-ne spre un exemplu palpabil, privind afacerile, atunci când una dintre ele investește, cealaltă se bucură de investiție, iar dacă prima se dezechilibrează, se mișcă tot fluxul.

Așa și tu, așa și eu, așa și noi. Dacă eu depășesc o situație care mă plasează în disconfort, vii și tu cu mine și împărțim pauza de masă împreună, nu doar noi, voi.

Suntem conectați între noi și ne oferim unul celuilalt involuntar trăiri, sentimente, dorințe pe care nu ni le dorim neapărat. Cine își dorește să meargă acasă la familie cu energia transmisă de colegul de birou care tocmai ce depășește un eșec sentimental?

Eu le iau la pachet alor mei și le iei și tu alor tăi pentru că noi împărțim orice, chiar dacă eu nu îți cunosc relația ta și tu nu-mi cunoști familia mea, le oferi și lor un gram din tot ceea ce traversezi tu.

Energiile ne înconjoară la orice pas, iar dacă te plasez în copilărie, cu siguranță îți amintești de apariția acelor persoane, în urma cărora, grimasele întregului grup erau puse în valoare, iar atitudinea fiecărui membru al grupului se schimba.

Noi toți aducem o energie în fiecare loc din care facem parte la un moment dat și în același timp ne înconjurăm de oameni care ne extrag toată acea forță de care dispunem și și-o însușesc, lăsându-ne fără îndoielnici.

Ai grijă de capacitatea de care dispui, dozeaz-o și ascunde-o bine, iar când vine momentul potrivit, împarte-o cu cei din jurul tău, cum? Tu alegi!

Așa hoți să fie oamenii, să-ți fure energia?

Perioadele tensionate, dezechilibrele emoționale, depășiri de situație, îți descarcă bateriile, ca și telefonul pe care îl epuizăm toată ziua, derulând vieți imaginare.

Într-o discuție, ascultarea pare a fi cheia, să-l lași și pe cel din fața ta să vorbească ar fi mare lucru.

Știu, știu. Vei simți într-un moment al vieții tale că doar ție ți se întâmplă, doar tu trăiești în suferință, la tine doare cel mai tare, dar dacă îți miști gâtul puțin spre dreapta, ca doar așa mai facem și noi sport, vei vedea cel puțin o persoană care se află într-o situație mai dificilă decât a ta și vei putea răsufla liniștit că nu doar ție măi prietene, ci tuturor.

Îmi plac provocările și competiția, să-mi fie testate limitele și să încerc să le depășesc de fiecare dată, așa ca atunci când am primit propunerea acestui subiect, care nu a făcut decât să mă bucure și să mă plaseze deasupra unor ipoteze pe care le-am cunoscut cândva.

Iar când le trăiești, altfel le povestești, iar mă așteaptă degetele să pun punct.

Să fii trăit eu toată această conectare cu familia și cu oamenii dragi ție, cărora le-ai oferit la pachet energia mea?

Popasul 1.

Depășeam și eu ca și tine cel care mi-a propus subiectul și ca tine cel care citești, un episod din serialul vieții mele care nu doar că m-a dezechilibrat, mi-a oferit și o altă perspectivă asupra vieții și în același timp, cea mai bună explicație pentru ceea ce credeam eu că doar mie mi se întâmplă și anume, acordul cu energia de a-i oferi ei șansa de a hotărî ceea ce am nevoie și ceea ce mi se potrivește.

N-aș fi știut niciodată, iar dacă mă trezesc singur într-o zi, voi știi că vina nu-mi aparține nici mie, nici energiei, ea nu a făcut decât să-mi transmită dorință, iar tu nu trebuie decât să-ți dorești, să se poată întâmpla.

Da, și spuneam că tot dădeam cu stângul în dreptul, erau primele mele zile de lucru la noul loc de muncă, tocmai ce revenisem în orașul natal și aveam nevoie de toată forța interioară și de concentrare să pot oferi curs la tot ceea ce urma să se întâmple în viața mea profesională.

Nu știu cum o fi părut din exterior, însă în interior făceam o înțelegere cu inima mea să rămână întreagă și cu mintea, să rămânem în joc.

Drumul până acasă mi se părea interminabil, mă uitam pe stradă la oameni și simțeam că toată lumea îmi cunoaște trăirile și toți cunosc tot ceea ce mi se întâmplă. Mai, și când ajungeam acasă, puneam mâna pe poartă și parcă își dădeau întâlnire inima cu mintea, își luau un timp de respiro și îmi descărcau toată energia acumulată pe parcursul zilei, multe luni au fost așa.

Acum aș spune că nu există un timp limită până când să depășești o perioadă bulversantă, tu ai puterea controlului, iar dacă îți dorești să adaugi în energia ta și această perioadă, n-o să zică nu. Dar, n-ai vrea să păstrezi aproape, forța care l-a certat pe stângul cu dreptul.

Dar ce? Ți-am zis că fulgerele aveau loc doar în fața porții, stai să vezi când ajungeau la prietenii colegilor de birou, care nu aveau nicio legătură directă cu mine, însă starea emoțională cu care mă confruntam era suficientă pentru întreaga echipă, ba mai multe decât atât, ofeream la pachet și pentru cei cu care se înconjurau.

Mi-am zis într-o zi că nu pot să merg de-a lungul străzii, nu pot să mă ridic din par, nu pot să ridic capul din pământ, nu pot să mă opresc din plâns, dar de ce nu pot, cine nu mă lasă, ce-am făcut?

Măi și ce m-am certat cu stângul, dar să vezi ce i-am zis dreptului, simțeam vinovăție, chiar dacă doar subconștientul o spunea, conștientul însă, rămăsese fără niciun cuvânt.

Punem pe seama noastră lucruri și facem să pară că totul are loc pentru că noi am aprins scânteia și când în colo, energia ne împinge voluntar cât mai departe de ceea ce considerăm a fi corect.

Păi dacă era, te mai certai tu cu stângul, primeai energia? N-o primeai, o lăsa-i dincolo de poartă.

Popasul 2.

Și m-am dus într-o vacanță cu prietenii mei, în locuri în care doar am visat anterior, nu m-am bucurat de ea, păi nici de ea, nici de locuri, nici de mâncare.

Dar le-am făcut prietenilor mei o surpriză, în urma căreia am crezut că nu o să-i mai însoțesc nici la zile de naștere, parcă și acolo aveam dubii, ce să mai vorbesc de viitoare călătorii.

Mutulică din Cei Șapte Pitici se întoarce și nu doar că nu interacționam și nu răspundeam când eram întrebată, mă ajutau tare și grimasele că sunt persoana căreia i se citește pe față dacă nu-i convine ceva.

Măi, dar chiar nimic? Nimic nu-mi plăcea, cu nimic nu eram de acord, doar eu sufeream și încercam să înțeleg motivul încercărilor mele, pe care nu l-am găsit printre lalele, însă m-aș fi bucurat să mă bucur de-a dreptul de ele.

Până am ajuns de-a dreptul în brațele unui om din celălalt capăt distanță de mine, care mă aștepta și care mi-a spus printre îmbrățișări și zâmbete ”nu vorbești? tu nu ești așa”.

Ziua aia a fost tare frumoasă, m-am bucurat de ea din plin, iar de la ideile de cucerire ale simțurilor mele, am ales să mă gândesc toată ziua la ”tu nu ești așa” și m-am gândit, și m-am gândit.

N-am vrut să nu vorbesc cu prietenii mei, n-am vrut să fiu introvertită și n-am vrut să le fac aventura neplăcută, însă energia mea a vrut, fir-ar.

Au plecat și ei cu suveniruri la familiile lor, iar un timp am simțit distanțare, până când eu mi-am recunoscut trăirile, mi-am îmbrățișat energia și ne-am pus de acord să oprim furtuna, am zis amândouă că vrem să ne bucurăm de adieri mici de vânt din când în când până le putem opri. Orice adiere de vânt se oprește când răsare soarele.

Dacă nu crezi că va răsări, nici eu n-am crezut, măi dar o rază acolo, tot am văzut și la dioptriile mele, nu văd foarte multe migăloșii.

Când a început să se înțeleagă stângul cu dreptul, m-au împins în afara porții și m-am bucurat de plimbări târzii, de călătorii și de oamenii din jur, iar în schimbul lui Mutulică, fir-ar, că nu asta aș fi vrut să-mi fie asociatul, dar hai, l-am îmbrățișat pe omul care nu se mai oprește din vorbit, iar mai important decât atât, recunosc ce simte omul asta, ce trăiește, cum se vindecă.

Printre rânduri recunoaște tot parcursul care a plasat-o direct în rândul pe care îl scrie acum, încurajând-o și fiindu-i alături mai sincer ca oricând.

De aceea degetele mele nu se mai opresc pentru că am trăit și trăiesc tot ceea ce îți povestesc și am atâtea să îți spun.

Tu nu vrei să iei cu tine toată energia căpătată în urma dezechilibrelor din viața ta, nici eu n-am vrut, dar vine cu noi involuntar și parșiva, pare cea mai bună gazdă din grupul în care te învârți.

Îți zic, ea ți-a furat praștia din copilărie și aruncă corcodușe în stânga și în dreapta și ce, tu nu ai lua ceva bun de la locul de muncă, prietenului tău de acasă?

Dacă iei pauză de masă la serviciu, vei auzi ritmul respirației tuturor colegilor tăi și le vei simți trăirile, le vei vedea grimasele și te vei conecta cu ei.

Timpul trece, cunoaștem oameni, ne formăm familii, pierdem oameni, ne fug gândurile la ei, dar păstrăm legătura. Despre această energie îți povestesc, care captează conexiunea dintre noi și toți oamenii care fac sau au făcut parte din viața noastră.

Toți suntem conectați. Poți ignora sau poți păstra această nouă prietenă, dar fii conștient că o vei împărtăși și cu cei de dincolo de poartă.

Simți, ești conectat. Hai să proiectăm o imagine a unui business de succes, eu și tu suntem pionii, diferiți cei drept, fiecare cu ale lui, având același scop, bunăstarea întregului.

Dacă eu mă învârt cu scaunul, tu simți și eu te dezechilibrez, dar odată cu tine se dezechilibrează și întregul pentru că atât tu cât și eu suntem pionii lui.

Un pion dispare, cauți din răsputeri să-l înlocuiești și îți dorești să aibă aceleași rezultate pe care le-a avut cel dispărut, iar posibilul devine dorință și provocare. Trăirile mele, afectează viața ta, iar trăirile noastre, afectează viața pionilor pe care nu-i cunoaștem.

Când eu mă învârt cu scaunul, nici întregul nu stagnează, nici membrii săi.

Trăirile oamenilor din exterior, fac pași spre noi și ne însoțesc la plimbări, care de cele mai multe ori sunt de seară, când se adună gândurile și sunt asaltate de subconștient.

Pionii nu aleg cui să ofere suveniruri, doar cumpără, cumpără și oferă în stânga și în dreapta, fără a le putea gestiona. Suntem interconectați prin conexiuni infinite, așa că orice pion afectat, își revarsă piesele asupra celorlalți pioni.

Adăugăm piesă după piesă și de-a lungul timpului, suntem responsabili de crearea propriei vieți, tot ceea ce se învârte în creierul nostru, se reflectă în construcția vieții noastre.

Eu cred că doar mie mi se întâmplă lucruri, sufăr, plâng, acum sunt fericit, am gânduri, nu sunt bine cu mine. Eu hotărăsc dacă sufăr, eu pot să controlez acest sentiment, eu sunt propriul meu îndrumător al vieții.

Toate gândurile pe care le ai, se alătură energiei pe care urmează să o transmiți și dacă îți amintești de dorință, tot ceea ce îți dorești, atragi.

Popasul 3.

Îmi doresc să obțin un loc de muncă mai bun, însă nu fac niciun pas spre a-mi îndeplini dorința, dar știi vorba aia, ți-o oferi cineva un salt, dar nu te împinge prea tare.

Prefer să trăiesc comod, poate o să obțin un loc de muncă mai dificil, mai prost plătit, dacă nu mă acomodez, dar poate o să fie mai bine.

Nu fac eforturi să găsesc un loc de muncă nou pentru că cel prezent, așa cum este el cu rele mai mult decât bune, l-am obținut și trebuie să mă mulțumesc cu tot ce am.

Mi-a luat ceva să realizez că nu trebuie să mă mulțumesc cu comoditatea și cu ceea ce cântărește mai mult rău decât bine, iar dacă sunt responsabilă pentru tot ceea ce mi se întâmplă și dacă în mintea mea stă schimbarea, de ce să n-o contactez, să ne punem de acord și să-i ascult condițiile, doar nu mi-o cere luna de pe cer.

Am experimentat și locuri de muncă, care din punct de vedere al profesiei, mă împlineau, însă mediul de lucru nu era cel mai îmbucurător, amintindu-ți de control, dacă eu îl dețin, ce mă face să rămân?

Mai mult decât atât, cei din jurul meu, merită energia mea, ca urmare a sentimentelor negative acumulate datorită factorilor în discuție. Cu siguranță, nu!

Atât de des am auzit expresia ”rămân că n-o fi mai bine în altă parte”, ”rămân că trebuie să mă mulțumesc cu ce am”, păi da, mulțumește-te cu ce ai, te încurajez să te mulțumești cu ceea ce nu te ține pe loc și cu ceea ce te ajută să te depășești și să crești.

Dacă te învârți în jurul unui cerc care te transformă în ceea ce nu îți dorești să devii și aștepți acel prieten care să vină să îți spună că ”tu nu ești așa”, dă-te jos din tiribombă, urcă-te în leagăn și meditează puțin.

Tu hotărăști tot ceea ce trăiești și tot ceea ce transmiți.

Ajungând la acceptare, căci de ea m-am legat și în primul articol pe care l-am scris. Acceptarea a ceea ce trăiesc și îmbrățișarea realității, așa cum este ea, răutăcioasă uneori, ca noi toți.

Ne construim viața exact așa cum ne dorim, dacă ne dorim, că-i al naiba de greu și cu dorința și gândurile contra dorinței. Ce poțiune funcționează, dacă nu gândești ceea ce îți dorești și dacă nu-ți aduni toate puterile să se întâmple?

Mereu se poate și mai rău, ți-am zis că dacă te uiți într-o parte, dar iar n-ai făcut mișcare de o bună perioadă.. sau în cealaltă parte, situațiile se clatină mai mult decât în bucătăria ta.

Dar, întotdeauna se poate și mai bine, eu cred în acest fapt și am și zâmbit de câteva ori când nu s-a mai ars oala pe fund, s-au agățat rufele bine în cârlig, a mișcat câte ceva și în viața profesională, că n-o fi doar bine, dar n-o fi mai mult rău.

Dacă înveți să controlezi ceea ce îți dorești și să adaugi piesă după piesă, direcția va fi cea la care te gândești pentru că așa cum îți spuneam printre rânduri, nimeni nu-ți decide parcursul vieții, doar tu.

Tot ceea ce ne înconjoară, persoane sau acțiuni care s-au întâmplat de-a lungul timpului, ne influențează viața și ne păstrează conectați, fără să dorim, trezindu-ne cândva că ceea ce trăim în subconștient ne pune adidași în picioare și ne învață să mergem. Și nu ar fi o opțiune a dorinței.

Acționăm în majoritatea timpului de mână cu subconștientul, iar conștientul îl băgăm în buzunar și închidem fermoarul. Bine că-l închizi atunci, dar când pierzi cheile, nu-l mai închizi.

Luăm decizii, ne înrolăm la diferite acțiuni în baza subconștientului, măi ce prieten ești tu cu el, chiar așa, pai ia el decizii în locul tău? Aha, ia-l cu tine că el te ia peste tot pe unde merge, dacă ai știi pe unde se plimbă fără tine, l-ai lăsa în spate.

Tot ceea ce trăiești stă pe trecut și când stai tu așa cu gândurile tale și le pui cap la cap, ia spune cum faci? La ora 8:00 s-a întâmplat x, la 9:00 l-am primit pe y și când l-am întâlnit pe z, m-am întors la a.

Păi și azi? Azi ce ai făcut? Ce ai mâncat? Cu cine ai discutat? sau azi nu contează pentru tine?

Tu cred că încă îți serbezi singur ziua de naștere de 23 de ani. Vezi că în curând faci 25 și ți-ai pus o dorință, gândește-te la ea, lasă în spate aniversarea aia că ai suflat și atunci în lumânări și ți-a căzut o lacrimă pe una dintre ele și s-a stins focul, s-a stins dorința.

Păi dacă s-a stins, lasă-l stins, iar de atunci au mai trecut câteva sezoane, au căzut frunzele, te-a surprins un fulg de nea, bucură-te și tu de el că n-ai mai văzut de mult zăpadă. Trăiește acum, nu îți lăsa energia în ceea ce deja s-a întâmplat.

Ți-e frică? Și mie îmi e și mi-a fost întotdeauna, mi-e frică și de ce părere o să ai tu după ce o să citești ce ți-am scris, dar învățăm să ne folosim și de sentimente puternice, împărțim frica cu iubirea și ne apropiem puțin câte puțin.

Când iei autobuzul, iubirea te așteaptă în stație, iar frica se urcă la câteva stații distanță, controlează, coboară, iar fie vorba între noi, te mai dai și tu jos, să nu te lași controlat.

Învățând, controlăm dorința și plasăm piesele așa cum ne dorim până în vârf, ne poziționăm fiecare dintre noi pe viața noastră și putem să o luăm în orice moment de la capăt.

Abia aștept să-mi spui lunea viitoare ce ai făcut lunea viitoare, s-a zis cu duminică.